Slobozia: Liceul de Artă găzduieşte un schimb cultural muzical între 5 state

0

Peste 80 de elevi şi profesori de la şcoli de muzică din Germania, Slovenia, Spania, Turcia şi România sunt săptămâna aceasta oaspeţi la Slobozia, în cadrul unui proiect şcolar multinaţional, Comenius.
Liceul de Artă a reuşit pentru a treia oară să obţină finanţare europeană într-un program de schimb cultural. Proiectul ,,Heptagon muzical- Metamorfozele melodiilor tradiţionale“ se durelează într-un parteneriat al liceelor de artă din 7 state, care a debutat săptămâna aceasta la Slobozia şi se va încheia în 2013 în Spania, la Cordoba, desemnată capitală cultural-europeană.
Managerul de proiect, Valentin Vardianu, spune că activităţile prevăd schimburi metodice şi instrumentale, prin intermediul cărora elevii şi provesorii îşi măsoară şi îmbogăţesc cunoştinţele muzicale. ,, Este o mare provocare. Sunt foarte curios şi aştept concertul multinaţional, să văd nivelul şcolii noastre, în comparaţie cu celelalte şcoli. La proiectul anterior, care s-a finalizat în 2010, am avut un nivel foarte bun, la fel ca cel din Portugalia şi peste cel al unor şcoli de artă cu renume în Europa.“ precizează profesorul Vardianu.
Conform protocolului, oaspeţii sunt cazaţi la familii din Slobozia. Alexandra Roibu este gazda unei eleve din Turcia, singura din grup care vorbeşte engleză. ,,Sema este cea mai drăguţă dintre turcoaicele venite la Slobozia. Are 17 ani, ca şi mine, dar este clasa a XII a. Ne înţelegem foarte bine, este prietenoasă şi deloc pretenţioasă. Mă aşteptam să nu-i placă mâncarea, dar ea spune că preparatele noastre sunt delicioase. E încântată şi pentru că doarme bine. Are un dicţionar turc-englez şi la fiecare necunoscută apelează la el.“– ne spune dintr-o suflarea Alexandra despre noua ei prietenă.
Miercuri după amiază, de la ora 16, la Centrul Cultural va avea loc un concert multinaţional, iar de la 18, la Casa Municipală de Cultură, vor fi în recital big band-urile din Germania şi Slovenia. ,, Partea a doua a concertului va fi într-un cadru adecvat, la casa Municipală de Cultură, cu un spaţiu potrivit pentru audiţii. Eu i-am ascultat şi sună foarte bine, merită văzuţi.“ –ne lansează o invitaţie Valentin Vardianu.
Următoarea reuniune a partenerilor va fi în decembrie, în Slovenia, unde se vor face alte schimburi pedagogice şi metodice între elevi şi profesori, se va lucra la glosarele muzicale, la blog-ul şi site-ul proiectului. Deplasarea va fi făcută de la Slobozia de 11 elevi şi 6 profesori. Proiectul desfăşurat de Liceul de Artă are o finanţare de 24.000 de Euro, bani pentru deplasări şi cheltuieli curente. Obiectivul managerului de la Slobozia este de a include cât mai mulţi elevi în program şi, cu economie la mijloacele de transport, să se poată deplasa la toate reuniunile organizate de statele membre în proiect. De la reuniunea de la Slobozia au lipsit Italia şi Polonia.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.