Victor Negrescu –lider în structurile politice din Parlamentul European

0

victor negrescu

Cel mai tânăr europarlamentar din România, Victor Negrescu, a ajuns lider în structurile politice din Parlamentul European!
La iniţiativa politicianul cu rădăcini în Ialomiţa,  s-a creat la nivelul Grupului Social Democrat din Parlamentul European o reţea care reuneşte 36 de europarlamentari social democraţi cu vârste sub 40 de ani, ceea ce reprezintă  un prim pas în comunicarea mai bună a seniorilor cu tinerii europeni şi poate combate neîncrederea tinerilor faţă de proiectul european.
Victor Negrescu, coordonatorul grupului S&D40 este cel mai tânăr europarlamentar din istoria delegaţiilor româneşti la Parlamentul European, este membru în Comisia pentru bugete şi preşedintele organizaţiei PES Activists România. Misiunea declarată a grupului este de a forma şi de a face auzite ideile tinerilor pornind de la politici sociale în domenii precum sănătatea sau educaţia, până la politică externă şi politici publice destinate tineretului european. 
Într-un comunicat de presă remis redacţiei, Victor Negrescu apreciază că este nevoie ca obiectivele de stânga, destinate sprijinirii tinerilor, creării locurilor de muncă şi susţinerii politicilor sociale să fie susţinute şi comunicate mai bine către public, acesta fiind un alt obiectiv pe care grupul S&D40 şi l-a fixat. 
În Parlamentul European există, de asemenea, şi un grup transpartinic al tinerilor europarlamentari denumit EU40 care reuneşte toţi europarlamentarii cu vârsta de până la 40 de ani din toate grupurile politice.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj