Vineri, 21 noiembrie, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Ialomita si-a continuat actiunile de prevenire a ordinii publice, de data aceasta pe linia de prevenire a violentei pe stadioane. Actiunea, dinaintea meciului dintre Unirea Urziceni si Poli Timisoara de duminica, a avut loc in incinta liceului “Grup Scolar Agricol Urziceni”, cu cativa suporteri ai clubului Unirea Urziceni. Maiorul Alexandru Constantinescu, ofiter de relatii cu publicul, locotenentul Coman Catalin, dar si directorul clubului Urziceni, au incercat sa le explice suporterilor ca nu violenta ii ajuta pe jucatorii echipei favorite sa castige, ci sustinerea morala.
Galeria clubului Unirea Urziceni, numita “Revolution”, este condusa de tanarul Urse Razvan, liderul a altor tineri in varsta de 18 – 19 ani. Referitor la galeria lui, acesta a declarat: “Am venit azi aici sa prezentam celorlalti baieti ce inseamna intrigarea la violenta. Mergem de doi ani de zile la diferite meciuri, am fost chiar si la meciul cu Hamburg, unde am fost circa 300 de persoane. La meciurile de acasa de obicei suntem 50 – 60 de suporteri, iar in deplasari 30 – 40 de suporteri. Speram totusi ca la meciul de duminica sa fim mai multi.”
In timpul celor doi ani de zile de cand exista aceasta galerie, a declarat Razvan Urse, suporterii Unirii au fost amendati o singura data, in urma unui incident in care au aruncat o torta si o fumigena, in rest acestia se declara linistiti comparative cu alte galerii.
Maiorul Alexandru Constantinescu le-a vorbit deschis tinerilor suporteri: “Violenta pe stadion o stim cu totii. Aceasta poate provoca numai rau. Nu neaparat mie ca simplu suporter sau ca simplu spectator. Nu mi se pare normal ca un tanar de 17 ani sa manifeste acte de violenta cu un alt tanar de 17 ani, care tine cu echipa adversa. De unde ura aceea? Noi vrem sa va facem sa intelegeti ca nu violenta sta la baza manifestarilor voastre.”
De asemenea, directorul clubului Unirea Urziceni, a declarat: “Noi mergem pe aceeasi linie cu jandarmeria, cu brigada de ordine generala si suntem contra violentei, pentru ca noi, clubul si echipa de fotbal avem nevoie ca la un meci sa fie sustinuta echipa noastra si doar atat, nu sa injuri adversarul, fie ca este jucator sau o intreaga echipa. Cand spun noi, ma refer la jucator, antrenor, conducator. Simtim ca sunteti alaturi de noi atunci cand ne sustineti, nu cand ii injurati pe adversari.”
In urma interventiilor celor patru invitati, suporterii prezenti la intelnire au putut intreba lucruri de care erau interesati, purtand astfel un dialog constructiv despre modul care se desfasoara un meci de fotbal.
Oana Rodica NECULA