Ciupercă a făcut bugetul… roşu!

1

• La alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pare să fi contat un singur criteriu: culoarea politică a primarului! • Astfel, cele mai mari sume au fost obţinute de colegii de partid ai preşedintelui CJI. • Şi, chiar dacă fac parte dintr-un partid aflat la putere, primarii PDL primesc ceea ce mai rămâne…

La repartizarea de către Consiliul Judeţean Ialomiţa a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale ne-am obişnuit deja cu criteriile inventate de preşedintele instituţiei, criterii prin care reuşeşte să-şi tragă partea leului de partea primarilor care îi sunt colegi de partid. Pare să nu conteze numărul de locuitori, suprafaţa teritorială a unei localităţi sau proiectele pe care edilii le au în derulare… Contează doar partidul la care îşi plăteşte cotizaţia un primar sau altul…

Şi anul acesta, preşedintele CJI şi al PSD Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, se joacă de-a echilibrarea de bugete locale, înclinând balanţa acolo unde are un interes direct. Probabil şi acela de a-şi atrage de partea sa anumiţi primari, că tot vor fi alegeri în organizaţia judeţeană a partidului!

Scandalul declanşat la începutul fiecărui an pe marginea acestui subiect nu putea fi evitat nici în 2009. Şi, ca de fiecare dată, argumentele sunt furnizate chiar de către conducerea CJI, adică, în principal de preşedintele Ciupercă…

Cine-mparte…

La începutul anului trecut, CJI a avut la dispoziţie 385,94 miliarde de lei vechi (din sumele defalcate din TVA), 105,58 miliarde (sume din cota de 22% din impozitul pe venit) şi 59,5 miliarde (sume defalcate din TVA pentru drumuri judeţene şi comunale). Şi în 2008, repartizarea acestor sume pe bugetele locale a fost unul dintre motivele de ceartă între consilierii judeţeni. Chiar şi între consilierii care fac parte din acelaşi partid cu Silvian Ciupercă (ca exemplu, criticile aduse preşedintelui CJI de Marian Neacşu, pe atunci consilier judeţean, în prezent deputat al PSD, pe sumele alocate municipiilor Slobozia şi Feteşti, mai mici decât cele care rezultau din calcule).

Anul acesta, sumele sunt mult mai mici, pentru că o parte din bani au fost repartizaţi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, prin decizia directorului executiv al instituţiei. În aceste condiţii, CJI nu a mai avut la dispoziţie decât 117,89 miliarde de lei vechi (din TVA), la care se adaugă o sumă de 86,75 de miliarde (din cota de 22% din impozitul pe venit) şi 68,4 miliarde (din TVA, pentru drumuri judeţene şi comunale).

Primarii PSD, cele mai mari sume

Dacă este să ne referim la culoarea politică a primarilor, localităţile conduse de social-democraţi sunt cele mai norocoase la împărţirea banilor. Iar norocul constă în faptul că este vorba de colegii de partid ai lui Ciupercă. Să trecem la exemple din tabăra primarilor PSD: comunele Colelia şi Movila deschid lista, cu câte 4 miliarde de lei fiecare. Urmează Albeşti şi Gheorghe Lazăr, cu câte 3,5 miliarde. Peste 3 miliarde sunt în contul comunelor Moldoveni (3,2), Sălcioara (3,2) şi Vlădeni (3,25). Câte 3 miliarde urmează să primească Sineşti şi Ciochina. Între 2,5 şi 3 miliarde ajung şi în conturile următoarelor localităţi rurale: Borduşani (2,9), Bueşti (2,9), Cosâmbeşti (2,6), Dridu (2,5), Giurgeni (2,5), Jilavele (2,5), Munteni Buzău (2,5), Ograda (2,7), Stelnica (2,8).

PDL: 3 primării cu doar un miliard!

Cei mai puţini bani ajung în localităţile cu primari ai PDL. Astfel, comunele Platoneşti, Bucu şi Maia, vor beneficia de câte un miliard de lei. Adică, sumele cele mai mici repartizate de CJI. Alte localităţi cu primari PDL: Borăneşti (1,5 miliarde), Ciocârlia (1,2), Ciulniţa (1,75), Cocora (1,5), Griviţa (1,8), Manasia (1,5), Mărculeşti (1,5), Miloşeşti (1,5), Moviliţa (1,7), Reviga (2,9), Sărăţeni (1,4). Comuna Sfîntu Gheorghe, cu 3,74 miliarde, a primit cei mai mulţi bani, însă această sumă nu acoperă nici măcar cofinanţarea pe proiectul privind deşeurile. Aşa că, practic, în bugetul local nu mai rămâne nici măcar un leu din suma alocată de CJI.

PNL: maxim 2,75 miliarde! 

Comunele cu primari PNL ocupă locul II, după social-democraţi şi înainte de democrat-liberali. Menţionăm localităţile: Armăşeşti (1,5), Balaciu (1,75), Făcăeni (1,3), Gheorghe Doja (2,75), Grindu (1,8), Gura Ialomiţei (1,9), Ion Roată (2), Mihail Kogălniceanu (2), Sudiţi (2,6).

Şi gropile din drumuri au culoare politică!

Pe lângă aceste sume, un număr de 11 comune primesc diverse sume pentru finanţarea unor lucrări la drumurile judeţene şi comunale. Bineînţeles, banii au mers în special spre primarii PSD sau spre cei care tind să se înscrie în acest partid. Lista completă: Adâncata (primar PIN, 1,5 miliarde de lei vechi), Armăşeşti (PNL, un miliard), Borduşani (PSD, un miliard), Bueşti (PSD, două miliarde), Ciochina (PSD, un miliard), Dridu (PSD, un miliard), Gheorghe Doja (PNL, un miliard), Gheorghe Lazăr (PSD, două miliarde), Moviliţa (PDL, 1,5 miliarde), Sălcioara (PSD, 1,5 miliarde) şi Valea Măcrişului (PIN, un miliard).

20 de miliarde pentru Slobozia

Pentru localităţile urbane, sumele alocate de CJI sunt următoarele: Slobozia (PSD) – 20 de milioane; Feteşti (PNL) – 8 miliarde; Urziceni (PNL) – 8 miliarde; Amara (PSD) – 9 miliarde; Căzăneşti (PNG) – 2,5 miliarde; Fierbinţi-Târg (PNG) – 3,5 miliarde; Ţăndărei (PSD) – 5 miliarde. Pe lângă aceşti, bani, vor primi câte 1,5 miliarde de lei municipiile Feteşti şi Urziceni, pentru drumuri judeţene şi comunale.

Reacţii:

Alexandru Dinu (PNL), primar Mihail Kogălniceanu: „Stingem lumina în sat…“

Primarul din M. Kogălniceanu susţine că sumele alocate „ne vor permite să supravieţuim… Funcţionăm cum putem… Stingem lumina în sat, renunţăm să mai folosim calculatoarele şi revenim la creion. Cele două miliarde nu vor putea decât să acopere salariile pentru o perioadă de 4 luni…“

Sumele sunt insuficiente, administraţia locală înaintând o solicitare pentru 4,5 miliarde de lei vechi. 700 de milioane reprezintă doar cofinanţarea pentru proiectul de mediu derulat de 9 localităţi, cu lider de proiect oraşul Ţăndărei. Până pe 16 iunie trebuie închise platformele de gunoi, iar în comuna M. Kogălniceanu sunt 3 astfel de platforme. Asta ca să nu mai amintim de proiectul integral, derulat în asociere cu Gura Ialomiţei şi Giurgeni, proiect a cărui valoare este de circa 6 milioane de euro şi ale cărui cheltuieli neeligibile sunt acoperite prin cofinanţare din bugetele locale…

Ioan Jipa (PNL), primar Gura Ialomiţei: „Nu mai vin oamenii să plătească impozitele…“

Primarul Jipa recunoaşte că se aştepta la o alocare de 2,5 miliarde de lei, nu la 1,9 miliarde, cât este menţionat în proiectul de hotărâre. Primarul din Gura Ialomiţei înşiră proiectele pe care le are în derulare sau facturile neachitate. 1,3 miliarde pentru geamurile termopan de la şcoala din comună; 800 de milioane pe Ordonanţa 7, pentru drumuri şi podeţe; cofinanţarea de 1,2 miliarde pentru baza sportivă; cofinanţarea pentru proiectul integral cu Mihail Kogălniceanu şi Giurgeni… „Sunt facturi neachitate de 3 miliarde de lei… Cu 2,5 miliarde ne mai descurcam, dar aşa…“

Jipa mai aminteşte de impactul negativ pe care îl are asupra populaţiei criza despre care se tot vorbeşte: „Nu mai vine lumea să plătească impozitele, că e criză şi preferă să rămână cu banii în buzunar…“

Nicolae Began (PDL), primar Reviga: „Vom fi mai săraci… Vom închide până în vară!“

 Nicolae Began crede că „vom fi mai săraci… Vom închide până în vară! Sunt atâtea activităţi de finanţat, atâtea lucruri de făcut…“ Primarul din Reviga menţionează proiectul privind deşeurile, proiect derulat în parteneriat cu comunele Griviţa, Miloşeşti şi Traian, pentru care cofinanţarea fiecărui consiliu local este de 260 de milioane de lei, proiect pentru care s-a primit prima tranşă de finanţare. Sunt 15 localităţi în judeţ cu proiecte aprobate pentru crearea sau modernizarea de baze sportive. Apoi, este vorba de proiectul integrat, în valoare de circa 18 miliarde de lei, pentru alimentare cu apă, o grădiniţă nouă, asfaltare de drumuri, canalizare, staţie de epurare, dotări cămin cultural, etc. „Este singura localitate din judeţ care nu a primit nici un leu de la CJI sau Guvern, la sfârşitul anului trecut…“

Ion Drăguşin (PDL), primar Bucu: „Nu ştiu cum s-au repartizat banii…“

Primarul comunei Bucu susţine că nu ştie modalitatea prin care s-au repartizat aceste sume de către CJI. „Nu ştiu cât timp ne vor ajunge banii… În următoarele luni, ne vom descurca, dar după aceea…“

Drăguşin mai spune că a primit mai puţini bani pe motiv că veniturile proprii sunt mai mari. „Eu am colectat 89% din impozite şi taxe. Am mai primit 1,4 miliarde de la finanţe. Sunt stimulaţi cei cu 50-60%… Cine este vinovat pentru că nu depun nici un efort să încaseze aceşti bani? Avem acest procent de încasări pentru că şi depunem eforturi în acest sens. Şi ne facem duşmani cetăţenii, pentru că îi determinăm să-şi achite taxele şi impozitele la bugetul local… Este normal ca tot noi să fim penalizaţi?

Gheorghe Soare (PSD), primar Munteni Buzău: „Pe sărăcia asta… Orice primim, e bine!“

Gheorghe Soare susţine în schimb că, pe sărăcia asta, orice sumă este binevenită. Numai că nu îi vor ajunge banii pentru a finanţa toate proiecte pe care le are. Bază sportivă, asfaltarea a 8 km de drum, modernizarea căminului cultural, dotări la grădiniţă… „Vrem să extindem reţeaua electrică, pe 400 de metri, pentru 20 de familii care locuiesc în zona silozului. Numai iluminatul public înseamnă o cheltuială lunară de 20 de milioane, în timp ce pentru salarii avem nevoie de 400 de milioane de lei, în fiecare lună…“

Primarul din Munteni nu uită nici de unităţile de învăţământ. Atât şcolile, cât şi grădiniţa trebuie renovate. „Nu au nici măcar geamuri termopan…“, mai spune Gheorghe Soare.

Mădălin Teculescu (PDL), primar Sfîntu Gheorghe: „Nu mai rămânem cu nimic!“

Chiar dacă are alocată cea mai mare sumă, comparativ cu primarii colegi de partid, Mădălin Teculescu este cel mai nemulţumit. Numai cofinanţarea pentru ultima tranşă a proiectului care vizează deşeurile se ridică la 81.000 de euro. „Dacă mai spun şi că diferenţa de TVA este de un miliard şi jumătate, practic, nu mai rămânem cu nimic! Banii alocaţi nu ajung nici măcar pentru finalizarea proiectului aflat în derulare!“

Florinel Negraru (PDL), primar Platoneşti: „Se ţine cont doar de primarii PSD!“

Nemulţumit că va primi doar un miliard de lei, primarul Negraru susţine că preşedintele Ciupercă nici nu se fereşte, ci alocă pe faţă aceste sume, diferenţiat, în funcţie de partidul din care fac parte primarii. „Se ţine cont de primarii PSD. Nu cred că se ştie la Bucureşti de cum se împart banii în Ialomiţa. Poate a venit timpul să informăm noi… Sunt diferenţe foarte mari. Nu se mai poate aşa!“

Cazacu Marinică, preşedinte PDL Ialomiţa: „Este clar că banii au fost alocaţi pe criterii politice“

Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL critică modalitatea în care au fost repartizate sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, considerând că, în principal, a contat criteriul politic.

„Este clar că banii au fost alocaţi pe criterii politice. Noi am reuşit ca, în urma discuţiilor purtate cu liderul judeţean al PSD, preşedintele CJI, să-l convingem să mai aloce primarilor PDL 4,9 miliarde de lei vechi, pentru drumuri judeţene şi comunale. Suntem în continuare nemulţumiţi… Avem primari harnici şi de calitate, care au înţeles că principala sursă de finanţare o reprezintă programele structurale. S-au implicat să facă astfel de proiecte şi, la momentul acesta, contrar legii, Consiliul Judeţean refuză să le finanţeze, pentru că legea obligă să se aloce bani pentru astfel de finanţări. A fost creat şi un fel de fond de rezervă, de 20 de miliarde de lei vechi, bani care sunt promişi pentru finanţarea proiectelor structurale. Eu nu văd rostul acestui fond. Sunt programe în derulare care pot fi finanţate de acum. Şi mă refer la programele care, fără o astfel de finanţare, nu pot fi derulate. Cred că era corect, cinstit şi transparent să fie luate în calcul toate aceste proiecte, iar banii să fie alocaţi în funcţie de necesităţi. 

Bineînţeles, într-o oarecare măsură a fost eludată legea, pentru că în centralizatorul prezentat de preşedintele Ciupercă nu sunt trecute toate aceste programe. Este clar că acest fond de rezervă şi l-a creat pentru a-l putea folosi tot pe criterii politice…“, declară Cazacu Marinică.

Amendamentul PDL vizează alocarea unei sume totale de 4,94 miliarde de lei vechi, către 8 localităţi cu primari PDL, pentru drumuri judeţene şi comunale. Sunt prevăzute sume între 400 de milioane şi 1,05 miliarde de lei vechi pentru localităţile Borăneşti, Ciocârlia, Ciulniţa, Griviţa, Maia, Miloşeşti, Platoneşti şi Sărăţeni.

Păstrarea a zeci de miliarde de lei vechi în fondul de rulment (la sfârşitul lui 2008 erau 131 de miliarde de lei) este catalogată a fi o altă greşeală a conducerii CJI, din moment ce Guvernul ţine cont de sumele păstrate în acest fond atunci când alocă bani consiliilor judeţene.

„O altă greşeală este păstrarea a zeci de miliarde de lei în fondul de rulment. Mai ales că, în momentul în care Guvernul alocă bani către consiliile judeţene, se iau în calcul şi sumele din fondul de rulment. Este o aberaţie… Cu cât ai mai mulţi bani în fondul de rulment, cu atât vei primi bani mai puţini de la Guvernul României. Eu cred că aceşti bani trebuie folosiţi, pentru ca ialomiţenii să beneficieze de lucrările finanţate cu aceste sume, pentru că, până la urmă, sunt banii ialomiţenilor“, mai susţine preşedintele PDL Ialomiţa.

Daniela ISTRATE 

1 comentariu

  1. Doar orb sa fii ca sa nu vezi nedreptatea din “imparteala” asta a banilor. E strigator la cer. Eu nu inteleg pe ce criterii aloca aceste sume localitatilor. Oare presedintele CJI,in afara de buna-starea propriei sale ograde,il preocupa si binele cetatenilor judetului? Din cate vad, se pare ca nu.Bine a zis dl Cazacu ca “sunt banii ialomitenilor”,insa, se pare ca sunt numai ai unora dintre noi, si nu ai tuturor ialomitenilor. Pana la urma ai zice: da-i incolo de bani,dar cand vezi ca in unele comune oamenii se impotmolesc in noroaiele de pe strazi,atunci cand ploua, cand unele scoli si gradinite stau sa se darame.iar copiii ingheata in salile de clasa,deoarece sunt nevoiti sa stea cu usile deschise din cauza fumului scos de sobe, te apuca ” bolunzeala ” si nu poti sta indiferent ,cand vezi atata batjocura.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.