PSD – totul este posibil

3

În politică, totul este posibil. Mai ales atunci când, prin poziţiile din administraţie ocupate de un partid sau altul, sunt deţinute şi pârghiile necesare pentru ca manevrele să capete o aparenţă de legalitate. Nici nu este greu, de altfel, din moment ce însuşi oamenii politici emit toată gama de acte normative după care se învârte societatea noastră. Cu o legislaţie în continuă mişcare, stufoasă şi de multe ori greu de aplicat, se găsesc mereu portiţe prin care o lege este penetrată, atunci când interesele unui anumit grup sau ale unei persoane se impun într-o formă sau alta. 

Se vorbeşte cu atâta lejeritate de „producerea” unui document încât ne întrebăm de ce mai e nevoie de atâtea legi, dacă ceea ce trebuie să se întâmple tot se întâmplă, chiar apelând la acestea. Şi, cu lejeritatea cu care s-au aruncat câteva cuvinte, planul se pune rapid în mişcare, numai pentru a satisface orgoliul nemăsurat şi setea de putere a unora dintre politicienii locali. Problema apare atunci când în horă intră persoane care au reuşit până acum să se ţină cât mai departe de mizeriile care bântuie politica locală.

Modul prin care PSD Ialomiţa încearcă să-şi impună nominalizatul pentru funcţia de prefect este ultima dovadă că, în politica locală, totul este posibil. Şi, chiar dacă manevra nu este tocmai ilegală, se poate spune că este departe de a fi şi morală. O funcţie publică este folosită doar ca simplă rampă de lansare… Şi asta pentru că un anumit om politic, care a ratat Parlamentul la ultimele alegeri, nu avea cum să se întoarcă la catedră, să fie doar profesor, când în ultimii ani a trecut dintr-o funcţie de demnitate publică în alta. Aşa că a acceptat să i se „producă” documentul care înlătură ultimul obstacol în numirea ca prefect al judeţului. Şi este limpede că nu va lucra ca şef de birou decât până la viitoarea şedinţă de guvern.

Cum va reuşi domnul profesor să privească în ochii viitorilor subordonaţi, cum le va cere să respecte legea şi cum va reuşi să vegheze la respectarea acesteia, când a apelat la o asemenea manevră pentru a ajunge pe fotoliul de prefect? Este şi o problemă de conştiinţă, pe care nu ne îndoim că o va rezolva următorul reprezentant al guvernului în teritoriu.  

Daniela ISTRATE  

3 comentarii

  1. Exercitiu de logica: legea nu este incalcata; moralitate?…este un termen, pe care, daca avem habar cat de cat sa “manuim” cuvintele, il aruncam in “ochii” cititorului – care nu-si mai pune problema consistentei sensului, ci il inghite ad-litteram(e mai pasionant sa citim/auzim de rau, iar daca ajungem si la capitolul moralitate atingem extazul absolut; moralitatea e o valoare mult mai apropiata de divin-decat legile-asa ca ne da dreptul sa aruncam cu pietre indiferent de conjunctura).
    Intrebare intrebatoare – de ce doamna autor nu-si pune problema “cum ar reusi sa priveasca in ochi” un domn prefect cu dosare in curs sau un domn care nu a tinut audiente si nici nu a trecut prea des prin judet – “Subprefectul Bitea, „navetist“ la Prefectura Ialomiţa!?” -(articol scris de aceeasi doamna), sau celelalte variante posibile?
    PS: Cum nu ma omoara grija judetului –(pentru ca nu mai am “norocul” de a locui acolo), ma mai “omoara” uneori grija pentru nedreptate fata de niste oameni de valoare pe care am avut Norocul sa-i cunosc – imi pot permite sa-i doresc doamnei plina de nelinisti intrebatoare, sa aiba parte, dumneaei si cei pentru care are griji, de “privirile in ochi” pe care le merita si pe care si le doreste!

  2. Pentru „Zero“:
    Mai întâi, „autoarea“ îşi asumă responsabilitatea pentru fiecare cuvânt „mânuit“. Nu îmi ascund opiniile sub umbrela protectoare a anonimatului şi niciodată nu am „mânuit“ cuvintele sub o semnătură gen „Zero“. Ceea ce ţine tocmai de o asumare a responsabilităţii! Pe care unii o avem, iar alţii, nu!
    Dacă aţi avut „norocul“ de a nu mai locui în judeţ, noi, care am avut „ghinionul“ de a mai sta pe aici, avem măcar pretenţia că ne cunoaştem mai bine „valorile“. Şi putem pune un „preţ“ mult mai aproape de realitate pe orice om politic. Iar eu vă garantez că, după 12 ani de presă, îi cunosc mult mai bine decât aţi putea dumneavoastră să o faceţi vreodată. Când un om de o asemenea „valoare“ acceptă să i se „producă un document de funcţionar public“ (citat din discuţiile purtate la nivelul conducerii organizaţiei judeţene a partidului), aceasta spune multe despre „valoarea“ unui asemenea om politic.
    Bine că recunoaşteţi că nu vă „omoară grija judeţului“. Comparativ cu dumneavoastră, cei care locuim aici suntem direct afectaţi de activitatea unor asemenea „oameni de valoare“, cum cu lejeritate le-aţi pus această etichetă.
    Rămâneţi cu „oamenii de valoare“ pe care îi aveţi, dar nu ne impuneţi să-i cântărim cu aceleaşi unităţi de măsură!

    „Autoarea“, care nu a fost niciodată un „Zero“!!!

  3. Lejeritatea de a eticheta oameni cu valoare mi-o confera cei 30 de ani de locuit in acel judet. Consider ca este mult mai moral(ca sa fiu in stilul discursului d-vs. – referitor la moralitate) sa etichetezi valoare si sa te inseli, decat sa terfelesti si sa te inseli. Nu aveti cum sa-mi garantati la modul corect si real ca d-vs. cunoasteti mult mai bine totul, cu atat mai mult oamenii; 12 ani de presa va asigura doar vechimea la cartea de munca, experienta nu implica automat si profesionalismul. Argumente…
    1. nu v-am impus pe nimeni si nimic, doar mi-am exprimat opiniile;
    2. nu raman cu “oamenii de valoare”…nu sunt proprietatea mea, raman cu bucuria de a fi cunoscut valoare.
    3.zero este esential in matematica, dar nu aveti de unde sa cunoasteti acest lucru. Si cum laudatorii au murit( e o vorba in popor….desi consider ca nici nu s-au nascut pana acum) :„Autoarea“, care nu a fost niciodată un „Zero“ !!! …matematica este foarte generoasa si ne-a oferit de foarte mult timp si scala negativa; aveti mare dreptate, zero este mult prea sus pentru d-vs.
    4.inca o dovada a lipsei de profesionalism – m-ati atacat doar dupa numele pe care l-am ales, fara sa aveti habar ….
    Nu ma ascund, dar consider ca nu meritati sa va ofer satisfactia de a face ceea ce va pricepeti cel mai bine – sa va bateti joc de oricine nu e pe placul d-vs., chiar daca e doar la nivel ideatic(de idei pentru necunoscatori)

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.