116 ani de la naşterea lui Ionel Perlea

0

„Magia Muzicii” se numeşte spectacolul organizat de Asociaţia Dăscălimea Română şi Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia pentru a marca 116 ani de la naşterea maestrului dirijor, născut la 13 decembrie 1900, în judeţul Ialomiţa: „Genialul dirijor al secolului XIX s-a născut într-o casă din satul Ograda, în care copiii se jucau în praful uliţelor şi pe care Ionel Perlea le-a jinduit întreaga viaţă petrecută în străinătate după 1944. De pe marile scene lirice ale lumii, dirijorul dorea să simtă sub tălpi nu marmura ci praful copilărie de la Ograda, el trăind toată viaţa în suflet cu această nostalgie. Ultimul vis, înainte de moarte, a fost să revadă Ograda natală şi datorită lui Theodor Grigoriu a reuşit să revină în ţară în 1969, unde a fost întâmpinat într-o casă năruită, e adevărat, dar cu alai de flori şi cu lăutari care i-au cântat Ionel, Ionele, un moment unic care i-a adus alinarea înainte de moarte” a precizat Doina Roşca, directorul Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea.

Spectacolul, susţinut de elevi şi profesori ai Liceului de Arte din Slobozia, a fost încununat de participarea unor invitaţi speciali de la Bucureşti. Mezzosoprana Lăcrămioara Crihană se numără printre participanţii şi premianţii concursului naţional de interpretare a liedului, Ionel Perlea: „Cu siguranţă maestru este mândru de noi pentru că în această seară, în această instituţie minunată, am împărtăşit bucurie şi s-au ridica spiritele, emoţiile, ceea ce este un lucru minunat.”

Pentru publicul spectator, seara de 13 decembrie a fost cu adevărat …magică: „Avem atât de rar ocazia să participăm la astfel de momente… A fost foarte frumos. Mi-a plăcut şi că repertoriul a fost accesibil. Bunul gust, frumuseţea lor, m-au emoţionat foarte mult. Pur şi simplu simt că au venit sărbătorile.”

La final, sopranele Anca Florina Duca, Ariana Elena Gălbenuş, Estela Eliza Dumitrescu, Cristina Elena Constantin şi Diana Gheorghe, mezzosoprana Lăcrămioara Crihană, baritonul  Alexandru Albu şi tenorul Alin Stoica au susţinut un concert de colinde. În spiritul sărbătorilor, reprezentaţii Asociaţiei Dăscălimea Română, condusă de Victoriana Aprilia Gălbenuş, au împărţit crenguţe de brad împodobite cu globuri.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.