Într-o conferinţă de presă comună, parlamentarii liberali au lansat două teme prin care cer actualului Guvern să se implice în reglementarea unor demersuri care să sprijine anumite categorii de alegători.
Cristina Pocora pledează pentru înfiinţarea unui fond special în care să se recupereze prejudiciile aduse statului din infracţiuni, din care să se susţină măsurile de sprijin pentru încurajarea natalităţii, iar Tinel Gheorghe solicită acordarea între 50 şi 100 de euro pe hectarul de pădure pentru protejarea fondului forestier. „Sunt aproximativ un milion de persoane, proprietari, fizice şi juridice, pe cele aproape 700.000 de hectare cu rol deosebit de protecţie, din grupa I, care nu primesc compensaţii băneşti pentru că onor Guvernul Ponta ori a uitat ori din neştiinţă nu i-a inclus în această categorie de sprijin. Guvernul Cioloş are posibilitatea să îndrepte această situaţie şi să se acorde banii de la 1 ianuarie 2017”, a spus preşedintele PNL Ialomiţa, Gheorghe Tinel.
În Ialomiţa sunt 1500 de proprietari de pădure care deţin circa 3000 de hectare, iar suprafeţele din grupa întâi de protecţie se referă la parcurile naturale şi ariile protejate din Natura 2000.
În ceea ce priveşte stimularea natalităţii, Cristina Pocora spune că un fond important de susţinere a familiilor şi copiilor îl reprezintă banii furaţi din România: „Prin lege s-a înfiinţat o agenţie pentru recuperarea sumelor, dar nu avem măsuri concrete şi nu am văzut turarea motoarelor în acest sens. Cer Guvernului să se recupereze aceşti bani într-un fond naţional, de unde să fie direcţionaţi la vedere pe programe de susţinere a familiilor, a copiilor şi a tinerilor.”
În ceea ce priveşte promisiunea conferinţei de presă organizată la Slobozia înaintea fiecărei şedinţe de Consiliu Local, misiunea i-a revenit noului preşedinte al organizaţiei municipale în opinia căruia proiectele de hotărâre nu au ridicat probleme deosebite: „Ce mi se pare mie important este că Municipiul Slobozia a fost obligat să renunţe la Asociaţia Sportivă FC Unirea printr-o decizie prin care s-au menţinut măsurile Curţii de Conturi, cu recuperarea prejudiciilor din veniturile proprii ale Clubului Sportiv privat. Îmi imaginez foarte greu cum se va rezolva tehnic acest lucru. Nu cred că se poate face aşa ceva, deoarece legea prevede că banii primiţi trebuie cheltuiţi pentru scopurile solicitate. Această finanţare trebuie foarte atent monitorizată”, a conchis avocatul Valentin Rădoi, în opinia căruia soluţia este ca asociaţia să realizeze venituri şi din alte surse, în afara bugetului local.
Acasă
Gura Ialomiţei Deputaţii PNL de Ialomiţa solicită recuperarea prejudiciilor din infracţiuni într-un fond special...
la noi este seceta si astia vorbesc de paduri!
cretinel are interes la paduri dupa ce a muls la maxim tot ce se putea din silvicultura ialomiteana si nu numai.A dat spaga electorala lemne la fiecare runda de alegeri.Cand scapam odata de astfel de politicieni imorali din cauza carora tarisoara asta este in noroi de aproape 30 de ani?
Figuranți , parcă sunt din alt film ! Penibili !