Foc la Iazu şi la Strachina

0

IMG-20160505-WA0003

Restaurantul Strachina a fost cuprins de flăcări azi noapte. Incendiul a fost anunţat imediat după miezul nopţii, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Gărzile de Intervenție Țăndărei și Slobozia, plus un echipaj SMURD. În momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la etajul 1 al imobilului, unde se aflau mai multe camere de locuit, și la acoperișul acestuia, pe o suprafață de cca 300 mp. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ajutorul unei autospeciale dotate cu autoscară, iar după aproximativ 4 ore și jumătate, incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă care a dus la izbucnirea acestuia este în curs de stabilire.
O mână criminală, însă, a pus foc aseară într-o gospodărie din Iazu, unde au ars 600 de baloţi de paie. 9 subofițeri de la Garda de Intervenție Slobozia s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, iar în momentul sosirii acestora, incendiul risca să se extindă la o locuință aflată în imediata apropiere. Pompierii au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ 8 ore, flăcările au fost lichidate.

Lăsați un mesaj