Parohia Amara 1 şi Grupul de cateheză “Doar noi?” au organizat duminică, la Amara, cea de-a treia ediţie a festivalului “Toaca-n cer”, în cadrul căruia au evoluat numeroşi copii din comunitate. Preotul Emilian Petre precizează că numele manifestării este dat după un colind închinat lui Dumnezeu: “Bătutul la toacă nu este doar o bătaie într-un lemn, ci este un cântec închinat ca rugăciune, care prevesteşte utrenia şi liturghia, iar după cum vedeţi copiii sunt foarte încântaţi şi entuziasmaţi de acest concurs. Ei au învăţat să bată toaca la Biserică, unde şi exersează de trei ori pe săptămână, dar lucrează şi în familie. Câştigătorul de anul trecut bate toaca acasă în fiecare dimineaţă.”
Concursul se desfăşoară pe categorii de vârstă, pentru clasele I- IV, unde s-au înscris opt copii, V-VIII, cu şase concurenţi şi IX-XII, cu patru înscrişi. Laureatul de anul trecut, Toader Alexandru Marian, este acum clasa a patra şi a învăţat să bată toaca în urmă cu trei ani: “Am început să bat într-o bancă, apoi un vecin pe care l-am ajutat să facă gardul mi-a făcut două ciocănele, anul trecut, şi de atunci bat toaca în fiecare dimineaţă. Îmi place foarte mult.”
Premiile se acordă pentru fiecare secţiune din concurs şi constau în icoane, obiecte bisericeşti şi bani. Pe scenă au evoluat şi copii de la grădiniţă care au interpretat cântece şi dansuri specifice sărbătorii de Drăgaică. În cadrul Grupului de Cateheză “Doar Noi” al Bisericii Sfântul Nicolae activează 60 de copii şi tineri din Amara, iar la spectacolul concurs au asistat atât localnici cât şi turişti.