Centru de documentare si informare la Liceul Grigore Moisil din Urziceni

0

Liceul teoretic ,,Grigore Moisil’’ va avea un centru de documentare şi informare modern de care vor putea beneficia toţi membrii comunităţii din Urziceni.

Consilierii locali au aprobat în ultima şedinţă proiectul de hotărâre prin care liceul va primi 180 de mii de lei pentru realizarea proiectului. Suma reprezintă cofinanţarea de 2 la sută din partea municipalităţii, diferenţa urmând să fie asigurată din fonduri nerambursabile primite de la Uniunea Europeană.

Proiectul se înscrie pe linia de accesare a fondurilor europene, axa proritară 3 şi presupune construirea unui corp de clădire separat de actualul sediu al liceului. Clădirea ar urma să aibă la parter un spaţiu cu suprafaţa de 488 de metri pătraţi, pentru sala de festivităţi, iar la etaj un altul cu suprafaţa de 225 de metri pătraţi, în care ar urma să funcţioneze centrul de documentare şi informare. În nota de fundamentare elaborată de conducerea liceului se face şi menţiunea că lângă centrul de documentare şi informare se impune şi construirea a încă două laboratoare de informatică.

Valoarea totală a investiţiei este de peste 9 milioane de lei.

Robert Dincă

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.