Paradoxul continua: incasari mai mari la buget

0

10 milioane de lei – cu atât a încasat mai mult la bugetul general consolidat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa luna trecută, faţă de august 2008.

Potrivit datelor Direcţiei, în luna august s-au încasat peste 53 de milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când s-au încasat aproape 43 de milioane de lei, reprezentând o creştere cu 24,45%. Purtătorul de cuvânt al Instituţiei, Liliana Ciomârtan, spune că defalcat pe bugete, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cea mai mare creştere a fost înregistrată la bugetul de stat cu 33,57 procente.

Tot în perioada menţionată au fost organizate 24 licitaţii de vânzare a bunurilor sechestrate, din care s-au valorificat 21 bunuri mobile, un ansamblu de bunuri şi două imobile.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.