Salvăm stejarii Sloboziei

2

foto: Florin Floreanu

Radio Campus şi site-ul guraialomiţei.com declanşează o campanie de presă care-şi propune salvarea de la tăiere a stejarilor din centrul civic al Sloboziei.
Ameninţarea vine din partea Primăriei prin realizarea proiectului de reamenajare a Pieţei Revoluţiei. Primul voluntar în campania de conştientizare a autorităţilor locale privind importanţa unui copac cu vârstă de peste 50 de ani este doamna Maria Petre.
audio Maria Petre
Sacrificarea a 16 stejari de pe bulevardele Matei Basarab şi Chimiei este un preţ inestimabil pe care locuitorii oraşului îl vor plăti pentru Proiectul de reabilitare funcţională a centrului civic al municipiului reşedinţă de judeţ, în care este prevăzută lărgirea carosabilului din zona Parcului Mic de la E 14 până la ieşirea spre varianta oraşului, la Raiffeisen Bank.
Conform proiectului, pentru amenajarea unei parcări subterane vor fi sacrificaţi şi stejarii piramidali de lângă Primărie. Radio Campus şi site-ul guraialomiţei.com solicită autorităţilor locale să găsească soluţii de protejare a acestor copaci, iar pe cei care ne susţin demersul îi rugăm să semneze petiţia noastră on-line.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

 

2 comentarii

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.