Săptămână de foc pentru Unirea

0

Trei meciuri într-o săptămână: acesta este programul campioanei României la fotbal, Unirea Urziceni. Primul dintre cele trei meciuri se joacă astăzi, de la ora 17 şi 30 de minute, pe stadionul ,,Tineretului’’, între Unirea şi CFR Cluj. Derby-ul rundei inaugurale a returului de campionat se doreşte a fi pentru băieţii lui Ronny Levy o revanşă pentru înfrângerile suferite până acum în faţa ardelenilor. Levy a declarat că meciul de azi nu e nici pe departe un antrenament pentru returul cu Liverpool, în condiţiile în care competiţia internă rămâne prioritară  pentru Unirea. Levy e nevoit să renunţe astăzi la serviciile portarului Arlauskis, care a făcut întindere chiar în debutul meciului din Europa League. În locul lituanianului va evolua Daniel Tudor, în timp ce jucători de câmp ar putea fi Maftei, Galamaz, Bruno Fernandes, Brandan, Semedo, Apostol, Pădureţu, Frunză, Onofraş şi Bilaşco.

Replica CFR-ului se anunţă una extrem de tăioasă, în condiţiile în care Andrea Mandorlini pare să abordeze meciul cu trei atacanţi: Kone, Traore şi Deac.

Unirea – CFR Cluj va fi arbitrat de Marius Avram la centru, ajutat la cele două tuşe de Octavian Şovre şi Adrian Vidan.

Biletele pentru derby mai pot fi procurate de la casele arenei din Urziceni doar până la ora 16,30.

Robert Viorel Dincă

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.